Inceputul…

Totul incepe cu a fost o data…

Inchipuie-ti un univers al lipsei cuvantului rostit, al fertilitatii memoriei, a memoriei afective re-traite constant si credibil. O asceza, o singuratate care se comprima constant, putin cate putin, pana ramane la unu. Atunci ramai tu. Cu tine. Trecand de furia si spaima acestei singuratatii, incepi sa vorbesti unui tu inexistent, un tu conventional care poate lua forma unui gol, a unei lipse firesti sau a unui obiect asupra caruia te proiectezi. In acest punct ai doua variante: sa te minti sau sa te judeci. E vorba de o condamnare, oricum ai privi.

Incepi atunci redescoperirea. Cine esti tu… urmat sau nu de interogatie. Nu-ti fie teama, in fond, de tine este vorba! Asuma-ti trecutul, amintirile si trairile. Asuma-ti esecuri si succese, daca asta e unitatea ta de masura. Indeparteaza-te si priveste… Putin cate putin, cel ce acuza se identifica cu acuzatul insusi. Diviziunea se produce cu sens invers, proiectia dispare in sine, iar acest univers iti devine familiar. Singurul semn al judecatii tale e singuratatea, neprevazuta, nepremeditata; renunta la intrebari si accepta pretul reintoarcerii in sine.

Totul e poveste. Incepe cu a fost o data… si, in ciuda lipsei cuvintelor, ea nu se incheie niciodata.