Prieteni si teatru
Written on December 7, 2007 by Mihai P.
Totul pleaca de la prieteni. Si de la o perioada in care s-a nascut o prietenie - atat de intensa, fertila si profunda - cu doi oameni despre care nu voi putea vorbi, si nu se poate vorbi decat intr-o poveste (daca aceasta se va scrie sau spune vreodata) sau, poate, intr-un mit. In preajma noastra a luat nastere, in acea vreme, un proiect. Dintr-o idee pe un colt de banca, dintr-un sfarsit de tigara sau de pe fundul cestii de cafea din Casa Veche… O idee: teatrul. Ne-am lasat patrunsi de aceasta idee, si i-am condus apoi drumul: de pe varful buzelor, pana la sfarsitul celor zece luni, totul pana in acea seara cand ne-am aplecat cu totii in fata publicului, am tras cortina si am inceput sa plangem.
Prieteni, asadar si teatru…
Exist de o vreme in preajma teatrului. Suficient de aproape cat sa ii simt mai bine farmecul, suficient de departe cat sa… intretin acest farmec pe mai departe. Insa nu am urcat niciodata pe scena. Dintre ai mei, eu sunt mai degraba cazul izolat. Cu o usoara bucurie, fac - pana una-alta - exceptia. Prin gratia indulgentei bunilor mei prieteni mi-am inceput, recent, ucenicia (nelipsita, cum e si firesc, de extravagantele si de euforia inceputurilor).
Niciodata, pana in aceasta seara, nu am putut sa inteleg ce putere de dezrobire se afla in acest travesti, in aceasta sminteala, in aceasta insinuanta dedublare numita teatru. Si niciodata, pana acum, nu am crezut ca o sa ma simt atat de bine in turbarea, furia si, in mod elementar, in rautatea bruta a personajului meu.
Recent am auzit povestea unui actor care, de cate ori isi interpreta rolul intr-o anumita piesa, ii trebuiau cam doua ore pana sa iasa din pielea propriului personaj. Ce frumoasa minune: sa iti iesi si sa iti intri in fire. Sa ratacesti prin necunoscuturile din tine… Mie nu mi-a luat prea mult. Mi-a luat cat sa ma plimb prin aerul rece si umed al acestei toamne de decembrie, alaturi de tortionarul din mine,sub forma lui de personaj, si sa ii soptesc: Domnule, ce terapie…! S-a oprit, pret de o clipa, in urma mea, a incuviintat si a disparut.
Nu o sa ne vedeti prea des impreuna. Una dintre ocazii va fi la sfarsitul saptamanii, in Iasi. In aceasta vineri seara, la ora 18.30, sala Ludic a Casei de Cultura a Studentilor, multumesc frumos!
Update: Piesa se numeste “Teatru descompus” si a fost jucata in cadrul Zilelor Teatrului Ludic. Aici.
Update 2: Iar dnul. Dinu Gindu a primit astazi un premiu national numit ‘liderul de pretutindeni’. Semn ca lumea in care traim ramane, orice s-ar zice, o lume fascinanta.
