re:Gasire
Written on December 1, 2007 by Mihai P.
Daca acum caut seductii intelectuale si provocari spirituale in aflarea ingerilor si intuirea unui Dumnezeu, (intruchipand puterea omnipotentei, dar si nesfarsita sensibilitate a vulnerabilitatii, depozitar al adevarului, dar si al misterului si al magiei ce il inconjoara, deopotriva) imi place sa imi amintesc ca alte dati, in alte vremuri, nu straine, dar departate, atentia se indrepta spre alte orizonturi, cand cautam sa luam in catarea privirii limitele noastre, de care ne apropiam periculos, inconstient si nepasator. Era vremea pe cand eram acei ‘alterati sufleteste’…
Acum s-ar spune ca sunt, ca suntem (eu cu ai mei) mai linistiti, acum ne raportam societatii pe care, cu paradoxala ipocrizie, o criticam si, in egala masura, o alcatuim. Dorintele nu mai privesc dimensiunea existentei noastre (mici sinugicasi de profesie, cautatori de nemurire in baloane de sapun si toti, dar absolut toti, ideologi ferventi ai unei religii nescornite inca). Nu mai avem apetit pentru nemurire, de orice fel ar fi ea. E ridicol sa mai vorbesti despre sinucidere (prin anii ’50, lecturile lui Marcel Proust sfarseau cu valuri intregi de tineri cu antebratele descheiate la tendon si abdomenele terciute de pastile, dar cu spiritele vii la nesfarsit). Dorintele noastre privesc acum nu dimensiunea, ci calitatea existentei noastre. Nu mai suntem praf de stele, dar tare ne-ar prinde bine o vacanta permanenta in (aleg la intamplare)… Antilele mici. Contemplam mica burghezie, cochetam cu frumusetea amanuntului si cu luxul minor, ne-am regasi in boema usor mondena, ne punem papucii in picioare, ne incheiem halatul la brau, ne asezam batraneste in fotoliu si cochetam, pe mai departe, cu senectutea spiritului intr-un mod demn de batjocora pentru aceasta varsta. Aici se ascunde, as zice, germenele uzurii noastre, epuizarii noastre personale. Mitul nostru nu se incheie intr-o sufragerie! Nu am sa mor citind!Nu am sa mor niciodata!
Privesc imagini cu un mine mai tanar. Un pletos cu chip nebrazdat inca de cute, nesifonat de nelinisti si suferinte discrete. Un tanar a carui ponderabilitate pare a fi intamplatoare. In rest, cu un zambet si o privire care ascund patimi si pofte care, fara doar si poate, isi vor gasi implinirea… Dar, in primul rand, ascund vise! Nu planuri, vise!
Mananc din ce in ce mai verde si mai sanatos, imi ordonez viata pana la detaliul gunoiului pe care il arunc in asa fel incat sa imi salvez planeta (in ce tampenii am ajuns sa cred)… Atentia pe care o acord detaliilor atat de mici, grija care o port trupului meu, carcasei mele, l-ar contraria pana la exasperare pe tanarul despre care vorbesc. Ar scuipa scarbit inspre fiinta mutilata care am devenit, si-ar incinge haina de mijloc, si-ar lua geanta in spate, ar injura cu dispret si ar inainta, putin cate putin, catre muntele care se aseaza in fata lui.
Mi-am dezonorat idealurile, mi-am inselat asteptarile, mi-am tradat visurile si in mod firesc tineretea mi-am pierdut-o undeva pe drum. O mai mimez. O mai mimam, cat inca mai avem proaspata in minte imaginea ei… “Mai dam dintr-o aripa”. In timp nu vom mai reusi sa o mai mimam cum se cuvine si atunci vom fi imbatranit cu adevarat.
Si, ca intr-o scriere de inceput, imi doresc sa imi aprind tigara, mirosul strident, totusi dulce, de hasis sa captuseasca peretii camerei, sa trag puternic in piept, sa inchid ochii, sa ma intind si, ca atunci cand eram tanar, sa am pentru cateva momente, senzatia ca sunt un semizeu. Iar pentru acele momente, sa devin unul!
http://angelinspir.ro/